Joia Mare

         Joia de dinaintea Paştilor, Joia Neagră, Joia Morţilor, Joia Patimilor, ziua în care , după rugăciunea din Grădina Ghetsimani, Iisus se lasă prins prin sărutul lui Iuda, judecat, condamnat şi osândit prin voia Lui şi a Domnului, pentru a-şi încheia viaţa pământeană în chinuri cumplite menite să răscumpere păcatele omenirii.  

         O zi cu o deosebită încărcătură faptică şi emoţională.  Încă din noapte, se aprind focuri în curţi şi la cimitir, pentru că ies morţii să se încălzească. Ritualurilor purificatoare legate de foc li se alătură cele ale apei vărsate din belşug tot pentru îndestularea celor duşi. Şi, tot de sufletul lor, se  împart colaci şi mâncare de post, mai ales, pentru cei care au murit fără botez şi fără  lumânare. Totul într-un aer de post spiritual, de muncă,  de vorbă puţină şi  smerită. Şi,  pentru a întregi atmosfera, copiii umblă cu joimărica, un personaj mitologic înfricoşător şi în vorbe şi în vestimentaţie, venit să pedepsească, prin chinurile focului, femeile rămase în urmă cu torsul cânepii.  Colindătorilor li se dau ouă pentru a îmbuna sau pentru a alunga dreapta, dar  cumplita joimărică. Seara, până târziu, are loc denia, slujba celor douăsprezece evanghelii. Noapte înfiorată de dangătele clopotelor, de reculegere şi aşteptare a marelui miracol: ÎNVIEREA.
(Din vol. Încrustaţii de Ştefan Goanţă)