Vinul de piatră
         „E o dimineaţă de sticlă limpede, neaburită, cu ger numai bun să muşte cinstit şi să fie muşcat la fel. Da’ nu muşcă, ocroteşte şi împrospătează stratul de pulbere albă cernută din belşug peste tot. Frunzele galbene, roşii, arămii, în toate nuanţele s-au îmbrăcat în cele mai alese straie ca să-şi sărbătorească propria moarte. Nu le doare nimic, nu le pare rău după înaltul care le-a fost până acum şi pământ şi cer, se desprind şi cad în unduiri de dans şi bucurie. Nu plâng nici ramurile şi nici spinii dezgoliţi şi singuri şi gata să sfâşie vânturile. S-ar părea că moartea gătită ca o fată mare nu este decât o altă viaţă care trăieşte aşa, moartă.”