„Stefan Goanta"
Ștefan Goanță
Scrie şi joacă teatru încă din anii de şcoală, fiind susţinut în această activitate de unchiul său, col. ing. Gheorghe Ionică.
1950: După trei ani de muncă susţinută, este gata să apară, la Editura pentru Literatură şi Artă din Bucureşti, Noi, talpa ţării, un voluminos roman în spiritul Realismului socialist. I se cere autorului să înlocuiască episodul unei nunţi ţărăneşti, considerat „moment nesemnificativ” în viaţa ţăranilor, cu o scenă de muncă. Înlocuirea nu s-a produs, autorul a renunţat.
1952-1955: Este instructor artistic şi actor, bibliotecar, în localităţile unde i se stabileşte domiciliul . Sunt tot mai frecvente încercările sale literare, în special proză scurtă, dar şi roman, publicistică. Nu publică din aceleaşi motive politice.
1956: Ştefan Goanţă a debutat ca prozator cu schiţa „25 de bani” în revista Universitatea a Universităţii „C.I. Parhon” din Bucureşti. Aproape simultan, i-a apărut schiţa „Cine eşti tu, mă!” în revista Luceafărul.
1962: Participă la Festivalul de teatru „Ion Luca Caragiale” şi obţine premiul I pe ţară şi titlul de laureat cu un grup de artişti amatori din Gâlgăul Almaşului, raionul Jibou, regiunea Cluj.
1963-1970: Pune în scenă piesa „Io, Mircea Voievod” de Dan Tărchilă, în care deţine rolul principal. „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu este jucată pe scena Casei de Cultură a Oraşului Zalău cu Ştefan Goanţă regizor şi interpret. Este membru activ al cenaclului „Ioniţă Scipione Bădescu” de la Casa Orăşenească de Cultură din Zalău.
1970: Sub îngrijirea lui Ştefan Goanţă, apare volumul colectiv de poezie „Arpegii”.
1971: În colaborare cu Ion Piţoiu , realizează volumul „De dor şi de omenie”, folclor vechi din Sălaj, urmat, în 1972, de un al doilea, „Du-te, dor, şi vino, dor”.
1972–1977: Ştefan Goanţă desfăşoară o intensă activitate de scenarist, regizor, creator de texte şi, deseori, interpret în munca artistică de amatori. Scrie intens, în special teatru, publicat sau nepublicat, pentru amatori.
1977: Apare antologia de versuri „Pământ străbun românesc”, rezultat al întâlnirilor din cadrul cenaclului „Ioniţă Scipione Bădescu”.
1979: Publică ampla nuvela „Portativul” în volumul colectiv „Silvania”, apărut sub îngrijirea scriitorilor Domiţian Cesereanu şi Ion Lungu, redactori la revista „Tribuna” din Cluj-Napoca.
1981: Apare , sub îngrijirea lui Ştefan Goanţă, partea a doua a antologiei „Pământ străbun românesc”. Scrie intens proză şi teatru , participă la unele dintre concursurile literare ale vremii, semnând, de cele mai multe ori, cu pseudonimele Ştefan Izvoranu sau Ion Paşca.
1981: Sadoveniana - premiul al III-lea pentru teatru;
1982: Concursul Marin Preda - premiul pentru proză scurtă;
1983: Concursul Vasile Alecsandri - premiul revistei „Cronica” pentru proză scurtă; Sadoveniana – premiul revistei „Albina” pentru proză scurtă; Concursul Tudor Arghezi – premiul al II-lea pentru teatru; Concursul „Odă patriei” – premiul pentru poezie;
1984: Piesa „Ioana” obţine premiul I şi este publicată în revista „Cântarea României”;
1986: Concursul Vasile Alecsandri – premiul pentru dramaturgie;
1988: Concursul Tudor Muşatescu – premiul I pentru proză umoristică; Concursul Afirmarea – Satu-Mare – premiul I pentru proză; Concursul Tudor Arghezi – premiul special al juriului şi premiul revistei Cântarea României pentru teatru; Concursul Octavian Goga – premiul Editurii Dacia pentru proză; Apare, în revista „Cântarea României”, „Ca bradu-n vioară”, piesă de teatru în patru tablouri.
1989: Publică „Ultimul schimb al ştafetei”, episod dramatic într-un act, în revista Cântarea României . Anul Revoluţiei, 1989, îl găseşte pe Ştefan Goanţă la Zalău, în compania scriitorilor Mircea Tomuş, Ion Mircea şi Valentin Taşcu, pregătiţi să marcheze, la iniţiativa Bibliotecii Judeţene, centenarul morţii lui Ion Ion Creangă.
1990: Ajunge, în sfârşit, să lucreze într-o redacţie. Este vorba despre cotidianul Graiul Sălajului, unde nu va rămâne prea mult, deoarece găseşte o posibilitate de pensionare şi o face pentru a se dedica scrisului.
1993: Debutează editorial cu romanul Altarul de nisip, apărut la Editura Universalia din Craiova, închinat anilor de detenţie ai tatălui său.
1995: La aceeaşi editură, apare romanul Patul de zăpadă.
1997: Apare, la Cluj-Napoca, volumul Vinul de piatră ( zece nuvele şi un roman), cu o prefaţă semnată de prozatorul Constantin Zărnescu.
1998: Este anul întâlnirii cu criticul literar Irina Petraş, la Editura Didactică şi Pedagogică, care va publica, în colecţia Akademos, romanul Zodia Ţârului. Irina Petraş va remarca valoarea scrisului şi-i va reda lui Ştefan Goanţă locul cuvenit în literatura română, remarcând atingerile cu Nicolae Velea, Marin Preda...
1999-2001: Apare trilogia Popescu E Napoleon , la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă , în colecţia DA, îngrijită de Irina Petraş.
2002: Apare volumul Teatru la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, sub îngrijirea Irinei Petraş.
2003: Editura Paralela 45, în colecţia Destin, publică volumul de proză scurtă Moartea e facultativă, sub îngrijirea Irinei Petraş.
2003: Ştefan Goanţă se stabileşte în localitatea Liebling, judeţul Timiş, unde va începe să lucreze la un nou roman, Zodia Fedeleşului, iniţial Fedeleşii . Apar fragmente din acest roman în revista Caiete Silvane şi în volumul-almanah, Cuvinte, editat la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, în 2006, de un colectiv coordonat de criticul literar Irina Petraş.
2004: Probleme de sănătate îl determină să întrerupă scrisul. Scrie cu intermitenţe, dar nu publică.
2008: Reia romanul Zodia Fedeleşului . La 27 iulie, Primăria comunei Bălan, judeţul Sălaj, îi acordă diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE pentru bogata activitate cultural-artistică desfăşurată îm comună şi în judeţ. La 2 octombrie, Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj îi conferă diploma OAMENI DE SEAMĂ AI SĂLAJULUI. Apare „Vinul de piatră”, 3 romane, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj- Napoca;
2009: Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj îi acordă premiul pentru literatură pentru copii.
2010: Publică volumul „Mioriţa. Domnul de Rouă”, eseu, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, în colaborare cu soţia sa, Irina Goanţă. Are pregătite pentru tipar volumele: Încrustaţii – publicistică; Memoria Sălajului – legende din Sălaj transpuse scenic.
A colaborat la revistele: Universitatea, Luceafarul, Vatra romaneasca, Cronica, Steaua, Tribuna, Rostirea Românească, Vatra Veche, Silvania, Graiul Salajului, Salajul Orizont, Cantarea Romaniei, Bună-Dimineaţa. A fost un colaborator permanent al revistei Caiete Silvane.
1950: După trei ani de muncă susţinută, este gata să apară, la Editura pentru Literatură şi Artă din Bucureşti, Noi, talpa ţării, un voluminos roman în spiritul Realismului socialist. I se cere autorului să înlocuiască episodul unei nunţi ţărăneşti, considerat „moment nesemnificativ” în viaţa ţăranilor, cu o scenă de muncă. Înlocuirea nu s-a produs, autorul a renunţat.
1952-1955: Este instructor artistic şi actor, bibliotecar, în localităţile unde i se stabileşte domiciliul . Sunt tot mai frecvente încercările sale literare, în special proză scurtă, dar şi roman, publicistică. Nu publică din aceleaşi motive politice.
1956: Ştefan Goanţă a debutat ca prozator cu schiţa „25 de bani” în revista Universitatea a Universităţii „C.I. Parhon” din Bucureşti. Aproape simultan, i-a apărut schiţa „Cine eşti tu, mă!” în revista Luceafărul.
1962: Participă la Festivalul de teatru „Ion Luca Caragiale” şi obţine premiul I pe ţară şi titlul de laureat cu un grup de artişti amatori din Gâlgăul Almaşului, raionul Jibou, regiunea Cluj.
1963-1970: Pune în scenă piesa „Io, Mircea Voievod” de Dan Tărchilă, în care deţine rolul principal. „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu este jucată pe scena Casei de Cultură a Oraşului Zalău cu Ştefan Goanţă regizor şi interpret. Este membru activ al cenaclului „Ioniţă Scipione Bădescu” de la Casa Orăşenească de Cultură din Zalău.
1970: Sub îngrijirea lui Ştefan Goanţă, apare volumul colectiv de poezie „Arpegii”.
1971: În colaborare cu Ion Piţoiu , realizează volumul „De dor şi de omenie”, folclor vechi din Sălaj, urmat, în 1972, de un al doilea, „Du-te, dor, şi vino, dor”.
1972–1977: Ştefan Goanţă desfăşoară o intensă activitate de scenarist, regizor, creator de texte şi, deseori, interpret în munca artistică de amatori. Scrie intens, în special teatru, publicat sau nepublicat, pentru amatori.
1977: Apare antologia de versuri „Pământ străbun românesc”, rezultat al întâlnirilor din cadrul cenaclului „Ioniţă Scipione Bădescu”.
1979: Publică ampla nuvela „Portativul” în volumul colectiv „Silvania”, apărut sub îngrijirea scriitorilor Domiţian Cesereanu şi Ion Lungu, redactori la revista „Tribuna” din Cluj-Napoca.
1981: Apare , sub îngrijirea lui Ştefan Goanţă, partea a doua a antologiei „Pământ străbun românesc”. Scrie intens proză şi teatru , participă la unele dintre concursurile literare ale vremii, semnând, de cele mai multe ori, cu pseudonimele Ştefan Izvoranu sau Ion Paşca.
1981: Sadoveniana - premiul al III-lea pentru teatru;
1982: Concursul Marin Preda - premiul pentru proză scurtă;
1983: Concursul Vasile Alecsandri - premiul revistei „Cronica” pentru proză scurtă; Sadoveniana – premiul revistei „Albina” pentru proză scurtă; Concursul Tudor Arghezi – premiul al II-lea pentru teatru; Concursul „Odă patriei” – premiul pentru poezie;
1984: Piesa „Ioana” obţine premiul I şi este publicată în revista „Cântarea României”;
1986: Concursul Vasile Alecsandri – premiul pentru dramaturgie;
1988: Concursul Tudor Muşatescu – premiul I pentru proză umoristică; Concursul Afirmarea – Satu-Mare – premiul I pentru proză; Concursul Tudor Arghezi – premiul special al juriului şi premiul revistei Cântarea României pentru teatru; Concursul Octavian Goga – premiul Editurii Dacia pentru proză; Apare, în revista „Cântarea României”, „Ca bradu-n vioară”, piesă de teatru în patru tablouri.
1989: Publică „Ultimul schimb al ştafetei”, episod dramatic într-un act, în revista Cântarea României . Anul Revoluţiei, 1989, îl găseşte pe Ştefan Goanţă la Zalău, în compania scriitorilor Mircea Tomuş, Ion Mircea şi Valentin Taşcu, pregătiţi să marcheze, la iniţiativa Bibliotecii Judeţene, centenarul morţii lui Ion Ion Creangă.
1990: Ajunge, în sfârşit, să lucreze într-o redacţie. Este vorba despre cotidianul Graiul Sălajului, unde nu va rămâne prea mult, deoarece găseşte o posibilitate de pensionare şi o face pentru a se dedica scrisului.
1993: Debutează editorial cu romanul Altarul de nisip, apărut la Editura Universalia din Craiova, închinat anilor de detenţie ai tatălui său.
1995: La aceeaşi editură, apare romanul Patul de zăpadă.
1997: Apare, la Cluj-Napoca, volumul Vinul de piatră ( zece nuvele şi un roman), cu o prefaţă semnată de prozatorul Constantin Zărnescu.
1998: Este anul întâlnirii cu criticul literar Irina Petraş, la Editura Didactică şi Pedagogică, care va publica, în colecţia Akademos, romanul Zodia Ţârului. Irina Petraş va remarca valoarea scrisului şi-i va reda lui Ştefan Goanţă locul cuvenit în literatura română, remarcând atingerile cu Nicolae Velea, Marin Preda...
1999-2001: Apare trilogia Popescu E Napoleon , la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă , în colecţia DA, îngrijită de Irina Petraş.
2002: Apare volumul Teatru la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, sub îngrijirea Irinei Petraş.
2003: Editura Paralela 45, în colecţia Destin, publică volumul de proză scurtă Moartea e facultativă, sub îngrijirea Irinei Petraş.
2003: Ştefan Goanţă se stabileşte în localitatea Liebling, judeţul Timiş, unde va începe să lucreze la un nou roman, Zodia Fedeleşului, iniţial Fedeleşii . Apar fragmente din acest roman în revista Caiete Silvane şi în volumul-almanah, Cuvinte, editat la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, în 2006, de un colectiv coordonat de criticul literar Irina Petraş.
2004: Probleme de sănătate îl determină să întrerupă scrisul. Scrie cu intermitenţe, dar nu publică.
2008: Reia romanul Zodia Fedeleşului . La 27 iulie, Primăria comunei Bălan, judeţul Sălaj, îi acordă diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE pentru bogata activitate cultural-artistică desfăşurată îm comună şi în judeţ. La 2 octombrie, Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj îi conferă diploma OAMENI DE SEAMĂ AI SĂLAJULUI. Apare „Vinul de piatră”, 3 romane, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj- Napoca;
2009: Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj îi acordă premiul pentru literatură pentru copii.
2010: Publică volumul „Mioriţa. Domnul de Rouă”, eseu, la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, în colaborare cu soţia sa, Irina Goanţă. Are pregătite pentru tipar volumele: Încrustaţii – publicistică; Memoria Sălajului – legende din Sălaj transpuse scenic.
A colaborat la revistele: Universitatea, Luceafarul, Vatra romaneasca, Cronica, Steaua, Tribuna, Rostirea Românească, Vatra Veche, Silvania, Graiul Salajului, Salajul Orizont, Cantarea Romaniei, Bună-Dimineaţa. A fost un colaborator permanent al revistei Caiete Silvane.
Powered by
Ștefan Goanță
✕