Pagina Principala

Concursul de literatură „Ştefan Goanţă” - Ediția I

17/3/2021

Concursul de literatură „Ştefan Goanţă” îşi propune să stimuleze lectura și să promoveze literatura română clasică și, îndeosebi, contemporană, în context național și internațional, să contribuie la cunoaşterea şi respectarea moştenirii culturale de către tinerele generații.
Concursul se va desfăşura , anual, în perioada 1 februarie - 31 mai, și este deschis studenţilor, profesorilor, scriitorilor, criticilor și istoricilor literari, cititorilor. În acest an, vă propunem perioada martie - mai.
Participanţii vor trimite lucrările (studii, cronici, recenzii etc.) și fişa de participare într-un singur fişier ataşat, pe adresele igoanta@yahoo.com ; fundatiastefangoanta@yahoo.com până la data de 25 mai 2021. Cei care nu au internet pot trimite materialele prin poştă. Textele vor fi editate în WORD, cu diacritice, caracter Times New Roman, 12, spaţiu între rânduri de 1,5.
Lucrările referitoare la roman și proză scurtă, se vor încadra în 10 -15 pagini, iar eseurile , în 3-7 pagini.

NOTĂ :
Lucrările se semnează cu numele real. Dacă autorul doreşte să fie publicat sub pseudonim, va specifica acest lucru.

FIŞA DE PARTICIPARE(un model este atasat la acest mesaj) va cuprinde date personale, adresele de corespondenţă (tel.,adresa poştală, e-mail) , o fotografie (JPEG).

Adresa: Fundaţia ATENEUL CULTURAL „ŞTEFAN GOANŢĂ” , 307245 Liebling, nr.969, jud. Timiş; fundatiastefangoanta@yahoo.com;
Selecția lucrărilor va fi realizată de către Fundație și un juriu alcătuit din critici și istorici literari, care nu participă la concurs, și editori. Cele mai valoroase texte vor fi publicate în antologia Manuscrisul de dimineaţă. Numim astfel acest volum, întrucât scriitorul Ștefan Goanță obișnuia să lucreze noaptea, iar dimineața își revedea rodul nopții.
Se vor nominaliza : Marele Premiu și Trofeul „Ştefan Goanţă”;
Premiul pentru roman; proză scurtă;Premiul pentru eseu

Persoane de contact : Irina Goanţă – 0760 332 195; igoanta@yahoo.com ;
Maria Nițu - 0769 682 344
Corina Roșu Ciobanu - 0729 078 996

final_-_concursul__de_literatură.doc
File Size:	41 kb
File Type:	doc

Download File

Colocviile de la Liebling: Convergențe culturale, ediția a X-a, 2020

15/10/2020

Eveniment cu tradiție, „Colocviile de la Liebling” s-au desfășurat și în acest an, evident, sub semnul pandemiei. Deși ediție aniversară – a X-a – lucrările colocviilor s-au derulat într-un cadru restrâns, tocmai pentru a evita aglomerația și a impune eficient măsurile de protecție.
În data de 3 octombrie 2020, la Primăria Comunei Liebling – Timiș a avut loc cea de-a X-a ediție a „Colocviilor de la Liebling: Convergențe culturale” – simpozion național – organizat de Fundația Ateneul Cultural „Ștefan Goanță”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Comunei Liebling, Asociația Culturală „Tradiții, Identitate și Succes” – Timișoara, Școala Gimnazială Liebling și Asociația „Pro Liebling”.
Evenimentul a fost inițiat, coordonat și moderat de către dna. prof. Irina Goanță, secondată de scriitoarea și criticul literar Maria Nițu.
Colocviile de la Liebling au fost organizate pe două secțiuni, prima secțiune fiind dedicată Literaturii și Artei, iar cea de-a II-a, Tradiției, Etnografiei și Folclorului. Autorii prezenți și-au susținut lucrările, fiecare insistând pe subiectul propus și subliniind importanța acestuia.
Evident, lucrările prezentate se vor regăsi în cel de-al VI-lea volum „Tradiții, Arte și Literatură”, volum realizat sub egida Fundației Ateneului Cultural „Ștefan Goanță”, prin strădania celor două inimoase doamne: Irina Goanță și Maria Nițu. Între cei care semnează articole amintim: Secțiunea I – Literatură și Arte: Ștefan Dimitriu, Ion Andreiță, Ionel Bota, Daniel Luca, Maria Nițu, Irina Pașca, Dana Nora Dinu, Victoria Dragu-Dimitriu, Anastasia Dumitru, Ana Mărcean, Marinela Panțiru, Mihai Posada, Adrian Dinu Rachieru, Gabriela Șerban, Magda Ursache, Titus Vîjeu.
La cea de-a II-a secțiune – Tradiții, Etnografie, Folclor - semnează lucrări: Paraschiva Abutnăriței, Irina Goanță, Elena Hăbășescu, Nicoleta Mărghitaș, Ileana Nemeș-Pop, Vitalie Pastuh-Cubolteanu și Leontina Prodan.
Acestora li se vor alătura și alți autori ale căror comunicări n-au ajuns încă, dar importanța subiectelor propuse au provocat îngăduința organizatorilor.
Cea de-a X-a ediție a „Colocviilor de la Liebling: Convergențe culturale” s-a încheiat cu un moment muzical susținut de cantautorul Marius Mihalca, precum și cu un excepțional moment folcloric susținut de tânărul interpret Alexandru Pop.
Deoarece organizatorii au pregătit diplome de onoare acordate cu prilejul unui deceniu de activitate a Fundației Ateneul Cultural „Ștefan Goanță”, participanții au consemnat gânduri și felicitări la această cea de-a X-a ediție, elocvente fiind mărturiile scriitorilor Nina Ceranu și Constantin Mărăscu.
REPORT THIS AD
Eveniment de excepție, cea de-a X-a ediție a „Colocviilor de la Liebling” a avut un final însorit, sesiunea de fotografii fiind scăldată din plin de razele unui generos soare de toamnă blândă.
Felicitări și La mulți ani!

GABRIELA ȘERBAN

Colocviile de la Liebling: convergențe culturale – simpozion internațional, Ediția a IX-a, 2019

28/10/2019

Sâmbătă, 5 octombrie 2019, la Școala Gimnazială din Liebling, județul Timiș, a avut loc Simpozionul internațional „Colocviile de la Liebling – convergențe culturale” ediția a IX-a.
Evenimentul a debutat la casa scriitorului Ștefan Goanță (1933 – 2010) cu dezvelirea și sfințirea unei plăci comemorative așezate pe casa în care scriitorul Ștefan Goanță a trăit în ultimii săi ani de viață (2003 – 2010).
Scriitori și oameni de cultură din întreg Banatul au luat parte la slujba de sfințire oficiată de părintele Ionuț Mania și au rostit un cuvânt despre personalitatea celui care a fost scriitorul și profesorul Ștefan Goanță.
La Școala Gimnazială din Liebling s-au desfășurat lucrările celei de-a IX-a ediții a Colocviilor – Convergențe culturale, simpozion desfășurat pe două secțiuni: una dedicată Literaturii și Artei; cealaltă având în atenție Tradiții, Etnografie și Folclor.
Deși numărul celor înscriși a fost unul destul de mare, autorii din țară și din străinătate nu au ajuns fizic la Liebling, în schimb majoritatea lucrărilor trimise au fost selecționate pentru prezentare și pentru a fi introduse în Caietul Colocviilor de la Liebling, ed. a IX-a, 2019.
Moderatorii evenimentului au fost prof. Irina Goanță, organizatorul principal, și scriitoarea Maria Nițu, cunoscut critic literar, iar temele abordate de către participanți s-au dovedit a fi pe cât de interesante, pe atât de atractive și utile.
La prima secțiune – Literatură și Arte – au prezentat lucrări următorii participanți prezenți la eveniment: Dana Nora Dinu (Timișoara): „Străinul dinlăuntru: strategii psihonarative în romanul «Zodia Țârului» de Ștefan Goanță”; Daniel Luca (Timișoara): „Iubire și decădere în romanul «Patul de zăpadă» de Ștefan Goanță”; Ionuț Dănuț Mania (Liebling): „Ștefan Goanță - marcantă personalitate a culturii și spiritualității românești”; Maria Nițu (Timișoara): „Antidot postum la singurătate”; Dorina Măgărin (Timișoara): „ Mihail Gașpar: scriitor și publicist” și Gabriela Șerban (Bocșa, Caraș-Severin): „In memoriam: Tiberiu Bottlik – 135 de ani de la naștere și 45 de ani de la moarte”. Evident, moderatorul Maria Nițu a trecut în revistă comunicările autorilor din țară și din străinătate care n-au avut posibilitatea să se deplaseze la Liebling, dar ale căror lucrări au fost selectate și au fost demne de a fi menționate și supuse unor discuții.
Cea de-a doua secțiune – Tradiții, Etnografie și Folclor – a fost moderată de Irina Goanță, domnia sa prezentând, pe lângă propriul material, și lucrările autorilor absenți. La această secțiune au prezentat comunicări deosebit de interesante participanți precum: Irina Goanță (Liebling): „Miorița: nunta – metafora morții, moartea – metafora nunții”; Elena Hăbășescu (Bocșa): „Povestea semnelor de Cucuteni”; Nicoleta Mărghitaș (Liebling): „Câteva aspecte privind nunta în Oltenia, la Podari – Dolj” și Corina Cristina Nuță (Timișoara): „Semne prevestitoare de moarte și obiceiuri de înmormântare la gorjeni”.
Cele două secțiuni dedicate comunicărilor au fost, foarte potrivit, separate printr-un moment artistic de excepție oferit de elevi ai Școlii Gimnaziale din Liebling. Cu talent și mult suflet, trupa de teatru a tinerilor artiști a prezentat piesa „La ziua lui Viorel”, semnată de scriitorul Ștefan Goanță și coordonată de prof. Irina Goanță și Cristina Nuță.
Finalul evenimentului de la Liebling a fost unul muzical și a aparținut interpretului și compozitorului Marius Mihalca.
Cea de-a IX-a ediție a „Colocviilor de la Liebling – convergențe culturale” s-a dovedit a fi un excepțional eveniment cultural, îmbinând deosebit de armonios artele, oferind participanților momente de reală încântare: literatură, artă, tradiții, folclor, muzică, poezie și artă dramatică, dar și picătura de spiritualitate atât de necesară și bine venită, toate atent asamblate într-o întâlnire de suflet. Iar această minunată întâlnire a fost inițiată de Fundația Ateneul Cultural „Ștefan Goanță”, prin inimoasa Doamnă Irina Goanță, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei comunei Liebling, al Școlii Gimnaziale din localitate reprezentată, la modul excepțional, de dna. directoare Nicoleta Mărghitaș și cadrele didactice prezente, dar și cu sprijinul Asociației Culturale „Tradiții, Identitate și Succes” din Timișoara și a Asociației „Pro Liebling”, reprezentată de încântătoarea Doamnă, Corina Roșu Ciobanu.
Iată cum, într-o comunitate mică, o mână de oameni reușesc să mențină vie memoria unui om extraordinar, care și-a dedicat întreaga viață actului cultural, unui scriitor pe nedrept uitat. Felicitări se cuvin tuturor celor care, într-un fel sau altul, au pus umărul pentru buna desfășurare a acestui eveniment de și pentru suflet!
(Text publicat pe site-ul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Caraș-Severin și în pagina Fundației Ateneul Cultural „Ștefan Goanță”, în rețeaua Facebook, completat cu imagini ilustrând evenimentul )
Gabriela ȘERBAN

SIMPOZIONUL NAȚIONAL„COLOCVIILE DE LA LIEBLING: CONVERGENȚE CULTURALE”

25/10/2019

Sâmbătă, 5 octombrie 2019, simpozionul s-a desfasurat, după programul anunțat:

Organizată sub egida Fundației, manifestarea a început cu sfințirea unei plăci memoriale amplasate pe fațada Casei în care a locuit scriitorul Ștefan Goanță în ultima parte a vieții. Momentul de rugăciune realizat de preotul paroh Ionuț Mania a avut menirea de a aduce spiritualitatea în rândul participanților la simpozion și a trecătorilor. Simpozionul a început cu prezentarea eseului Ștefan Goanță – marcantă personalitate a culturii și spiritualității românești al pr. Ionuț Mania, care afirmă: „Viaţa i-a fost o luptă şi sunt convins că la fel i-a fost şi trecerea spre Câmpiile Elizee. Ştefan Goanţă nu şi-a ascuns talentele hărăzite de Creator, ci le-a pus în slujba oamenilor pentru care a scris, a cântat, a recitat, a jucat teatru. A lăsat în umbră toate speranţele cu gândul că timpul le vindecă pe toate, dar totul a fost zadarnic, deoarece memoria şi sufletul i-au fost otrăvite astfel că, în proza şi în piesele sale de teatru, răzbate cu putere sentimentul tragic al existenţei, profunzimea dureroasă a minţii şi a sufletului.[...] Ştefan Goanţă rămâne un prozator remarcabil (Irina Petraş), cu o debordantă activitate cultural-artistică şi de creaţie. Este o personalitate complexă, marcată profund de o epocă prin hăţişurile căreia a izbutit să treacă şi să ajungă la lumină. Cititorul operei sale va descoperi că Ştefan Goanţă a fost în egală măsură om şi scriitor, va cunoaşte atât omul, cât şi scrierile sale, profilul celui care a respirat «artă» şi şi-a închinat viaţa culturii româneşti.”
Secțiunea I – LITERATURĂ ȘI ARTE
Criticul literar Maria Nițu realizează o trecere în revistă a comunicărilor aparținând autorilor din țară sau străinătate care n-au avut posibilitatea să se deplaseze la Liebling.
Ion ANDREIȚĂ, Ștefan Goanță: „Cartea Frumoasei”; O carte ca un strigăt de disperare;
Irina CIAMA, Salvarea prin mit și revelația estetică a memoriei;
Rodica LĂZĂRESCU, „Poate nu eşti o minune, dar mie îmi eşti”;
Traian DIACONESCU, Arta comparației narative în „Metamorfoze”;
Ștefan DIMITRIU, Vărul Sorescu;
Victoria DRAGU-DIMITRIU, Virgiliu Monda între loialitate și luciditate;
Anastasia DUMITRU, Mitologia indică în lirica lui Lucian Blaga;
Ana MĂRCEAN, Ioan Alexandru în contextul generației lirice șaizeciste;
Vitalie PASTUH-CUBOLTEANU, Decadența și simbolismul;
Mihai POSADA, „Anul Satului Românesc” – între resurecție și recviem;
Adrian Dinu RACHIERU, Mihail Sadoveanu, un prozator „reeducat”?
Magda URSACHE, Dreptul de neam;
Titus VÎJEU, „Sufletul meu, ca pasărea Phoenix...” Lecția de limbă vie;
Autorii prezenți își susțin lucrările în limita timpului acordat.
Dana Nora DINU, Străinul dinlăuntru: strategii psihonarative în romanul „Zodia Țârului” de Ștefan Goanță;
Daniel LUCA, Iubire și decădere în romanul „Patul de zăpadă” de Ștefan Goanță;
Maria NIȚU, Antidot postum la singurătate, marginalii la „Singur printre oameni” de Irina Goanță;
Dorina MĂGĂRIN, Mihail GAŞPAR – scriitor, publicist;
Gabriela ȘERBAN-TIPERCIUC, In memoriam: Tiberiu Bottlik – 135 de ani de la naștere și 45 de la moarte;
Secțiunea a II-a – TRADIȚII, ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR
Doamna prof. Irina Goanță trece în revistă comunicările autorilor din țară sau din străinătate care n-au ajuns la Liebling.
Paraschiva ABUTNĂRIȚEI, Câteva considerente asupra obiceiurilor de nuntă și a textului ritualic nupțial;
ictor RAVINI, Unii au înțeles „Miorița” pe dos;
Leontina PRODAN, Satul de cânepă;
Autorii prezenți își expun lucrările în timpul acordat pentru susținere.
Irina GOANȚĂ, „Miorița”: nunta – metafora morţii, moartea – metafora nunţii ;
Elena HĂBĂȘESCU, Povestea semnelor de Cucuteni ; Arta firelor textile;
Nicoleta MĂRGHITAȘ, Câteva aspecte privind nunta în Oltenia, la Podari, Dolj;
Corina Cristina NUȚĂ, Semne prevestitoare de moarte și obiceiuri de înmormântare la gorjeni;

Invitatie la COLOCVIILE DE LA LIEBLING

22/8/2019

FUNDAȚIA ATENEUL CULTURAL „ȘTEFAN GOANȚĂ”

INVITAŢIE
Ne-ar onora prezenţa Domniei Voastre la Simpozionul naţional de literatură şi arte, COLOCVIILE DE LA LIEBLING: CONVERGENŢE CULTURALE, ediţia a IX-a, care se va desfăşura în data de 5 octombrie 2019, începând cu ora 10, la Centrul Cultural din Liebling .
Manifestarea va include secţiunile:
Literatura română şi arte
Etnografie şi folclor
Lucrările se vor încadra în limita a 3-10 pagini, format A4, şi se vor trimite până la 15 septembrie 2019, ca fişier ataşat pe e-mail, la adresa: fundatiastefangoanta@yahoo.com. Vor fi însoţite de o fotografie şi o notiţă biobibliografică.
Lucrările prezentate la Simpozionul „Colocviile de la Liebling: Convergenţe culturale” vor fi publicate în antologia Tradiții, arte și literatură, vol. al V-lea.

NOTĂ: Având în vedere situația actuală privind sponsorizările, suntem nevoiți să acceptăm participarea de la distanţă, prin trimiterea lucrărilor la adresele precizate.

Persoane de contact :
Irina Goanţă – 0256-396463 ; 0760332195; igoanta@yahoo.com
Maria Niţu – 0769682344; maria_nitu2001@yahoo.com
Maria Mihalca – 0763960369; 0721946860;
Cristina Sava – cristinasava@yahoo.com

PREŞEDINTE,
Prof. Irina Goanţă

formular_de_inscriere.docx
File Size:	6 kb
File Type:	docx

Download File

Poze de la Simpozionul Național „Colocviile de la Liebling: Convergențe culturale”

2/11/2018

Sărbătoare a culturii la Liebling

2/11/2018

  Liebling, localitate situată în sudul Timişoarei,  găzduiește, în fiecare an,  un eveniment cultural important. Sâmbătă, 6 octombrie 2018, de la ora 10,00, la sediul Primăriei Comunei Liebling, a avut loc Simpozionul Național „Colocviile de la Liebling: Convergențe culturale”, ediția a VIII-a, eveniment ce a fost organizat de Fundația Ateneul Cultural „Ştefan Goanţă", în parteneriat cu Școala Gimnazială – Liebling, Asociația „Pro Liebling”, Asociația Culturală „Tradiții, Identitate și Succes” din Timișoara, Primăria și Consiliul Local din Liebling, moderat cu profesionalism de către scriitoarea Maria Nițu, critic literar. În cadrul acestui amplu eveniment cultural, s-au prezentat cărţi și autori, opinii ale unor cercetători ai fenomenului literar. Această manifestare culturală s-a bucurat de un public dornic de evenimente culturale  autentice.
            Pentru început, prof. Irina Goanță a vorbit despre importanța acestui eveniment cultural marcant și, în general, despre valoarea tuturor activităților cu caracter cultural-științific ce au loc la Liebling. Au susținut expuneri: prof.univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, Timișoara,  dr. în istorie Ionel Bota , directorul Centrului Cultural și Complexului Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” din Oravița, prof. dr. Cristina Sava, Tg. Mureș; Daniela Marchetti, critic de artă, Italia, profesoarele Nicoleta Mărghitaș, Corina-Cristina Niță, Irina Goanță. Nu putem omite personalitățile care nu au reușit să ajungă la Liebling, dar au trimis comunicări interesante: Ion Andreiță, publicist și scriitor din București, prof.univ.dr. Traian Diaconescu din Iași, criticul literar și scriitorul Mihai Posada, Sibiu, dr. în filosofie Radu Cernătescu, cercetător,  prozatorul Ștefan Dimitriu din București, scriitorul Victor Ravini, La Grande-Motte, Franța, dr. Vitalie Pastuh-Cubolteanu, Chișinău, prof. Paraschiva Abutnăriței, Vatra Dornei, precum și prof. Irina Ciama, sciitorul Daniel Luca, prof. Dorina Măgărin din Timișoara.
            Putem spune că această marcantă activitate a fost o adevărată sărbătoare culturală a Lieblingului, o sărbătoare a cărții și scriitorului, care a scos în evidență noi aspecte referitoare la literatura, tradiția, cultura, spiritualitatea românească. Lieblingul se impune prin trecutul său istoric, iar   în contemporaneitate, ca o vatră de cultură și spiritualitate, atât pentru spaţiul regional, cât și pentru întreg spațiul românesc. Reprezintă locul unde au crescut, au trăit și s-au manifestat personalități, precum compozitorul Adam Kalbfuss, prof. univ. dr. la Conservatorul din München, pictorul Gheorghe Văleanu, profesor la Școala Gimnazială din Liebling,  ing. dipl. Nicolae Râmneanţu, directorul celui mai mare I.A.S. din Timiș, şi unde şi-a trăit ultimii ani ai vieții scriitorul Ştefan Goanţă, marcantă personalitate  a culturii și spiritualității românești, care a lăsat posterității opere impresionante, atât prin dimensiunile lor, cât și prin valoare, precum și printr-un stil original de neegalat. A-i cinsti pe înaintași, pe cei care au scris istorie nepieritoare prin faptele lor, e un lucru  firesc. Îi cinstim pe iluștrii noștri înaintași, le aducem un cald omagiu tuturor  acelora care s-au născut pe aceste meleaguri binecuvântate și  acelora care, prin activitatea lor rodnică, au făcut cinste și onoare acestor locuri româneşti.
            Prin personalitățile de marcă pe care le-a dat de-a lungul timpului, precum și prin istoria, cultura, tradiția și spiritualitatea sa, Lieblingul  reprezintă un punct de reper pentru spațiul românesc, un loc binecuvântat, unde se îmbină armonios frumusețea locurilor cu hărnicia și bunătatea oamenilor, atât a celor din trecut, cât și a celor de azi.

Liebling, 7 octombrie 2018                   Andrada Roșu Ciobanu

Sarbatori Fericite!

24/12/2017

Consiliul director al Fundației ATENEUL CULTURAL „ȘTEFAN GOANȚĂ” vă transmite cele mai alese urări de CRĂCIUN și vă dorește un AN NOU cu sănătate, inspirație și împliniri.
La mulți ani!
Irina Goanță

Colocviile de la Liebling: Convergenţe culturale

20/12/2017

Aflat, în acest an, la cea de-a VII-a ediţie, simpozionul COLOCVIILE DE LA LIEBLING: CONVERGENŢE CULTURALE, eveniment cultural semnificativ pentru  oamenii de literatură şi arte,  s-a desfăşurat la început de octombrie 2017, la Liebling, nu departe de Timişoara. Au participat scriitori, profesori, muzicieni, pictori.
În spaţiul oferit cu generozitate de către prof. Nicoleta Mărghitaş, directoarea Şcolii Gimnaziale din Liebling, a avut loc prezentarea comunicărilor înscrise la secţiunile: literatura română şi arte, etnografie şi folclor, mediul asociativ, într-o sesiune moderată cu profesionalism de către doamna  Maria Niţu, critic literar. În prima parte, au fost prezentate lucrările  celor care nu au reuşit să ajungă la Liebling: Ion Andreiţă, Ionel Bota, Ştefan Dimitriu, Victoria Dragu Dimitriu,  Mihai Posada , Vitalie Pastuh-Cubolteanu,  C. Stănescu.  Au reţinut apoi atenţia  lucrările:  Dora d’Istria – o personalitate acoperind trei secole (Viorica Bălteanu), Periferia în literatură  (Daniel Luca), Evoluţia nuvelei româneşti (Irina Ciama), Consideraţii privind proza scurtă a lui Ştefan Goanţă (Maria Niţu). Discuţii aprinse au iscat comunicările referitoare la Mioriţa: Mioriţa – itinerariu spiritual (Cristina Sava), Mioriţa – colind (Irina Goanţă), Mioriţa - Baciul eticii populare româneşti (Vitalie Pastuh-Cubolteanu),Victor Ravini, sau gâlceava mioriţologului cu lumea (Mihai Posada). Am ascultat variante ale Mioriţei interpretate de Alexandru Pop, actor şi solist de muzică populară.
Mediul asociativ a fost reprezentat de către doamna Leontina Prodan, secretara Asociaţiei Culturale „Tradiţii, Identitate şi Succes” din Timişoara, iniţiatoarea unor proiecte privind reluarea  tradiţiilor privind cultivarea cânepii.
În pauze, participanţii au avut prilejul să viziteze expoziţia de carte şi să răsfoiască paginile unor noi apariţii la Editura Eubeea din Timişoara, având-o la conducere pe scriitoarea Nina Ceranu.
Muzica a fost şi ea prezentă prin compozitorul şi interpretul Marius Mihalca, autor al unor piese ce vor intra într-un spectacol pentru copii dedicat sărbătorilor de Crăciun şi vor putea fi audiate şi pe CD.  Redate în premieră, piesele sale au fost răsplătite cu vii aplauze.
Pornind de la ideea că simpozionul înseamnă o deschidere spre cunoaştere , prin posibilitatea pe care o oferă de a se  expune idei proprii, de a se audia altele, precum şi prin schimbul de păreri despre problemele supuse dezbaterilor în acel moment, cei implicaţi în organizarea simpozionului, Fundaţia Ateneul Cultural „Ştefan Goanţă”, Comitetul „Dante Alighieri” din Timişoara, Cenaclul literar „Pavel Bellu” şi revista „Anotimpuri literare” din Timişoara, Şcoala Gimnazială din Liebling şi Asociaţia „Pro Liebling”, Asociaţia Culturală „Tradiţii, Identitate şi Succes” (ACTIS), sperăm să valorificăm, secvenţial bineînţeles, literatura română, prioritar cea contemporană, şi Simpozionul să devină o manifestare de excepţie, care să-i atragă pe toţi aceia care iubesc literatura, metafora, pe aceia care iubesc artele şi vor să-şi exprime sentimentele, trăirile în opere de artă durabile. Altfel spus, urmând modelul proustian, vrem să trăim bucuria transformării timpului pierdut în timp regăsit, să avem forţa de a privi încrezători spre viitor, prin preluarea modelelor trecutului în activitatea noastră. Căci ne leagă acest spirit al manifestării prin cultură.
Fără a intra într-o analiză profundă a eseurilor prezentate, se poate extrage ideea că, luând în considerare contextul social-istoric şi cultural de manifestare, opera scriitorilor abordaţi în actuala ediţie se caracterizează prin modernitate şi poate avea o influenţă pozitivă în cariera tinerilor care doresc să se dedice culturii şi artei şi în cultivarea şi educarea tinerilor de astăzi.
Aducem un cuvânt de mulţumire participanţilor la simpozion şi celor care s-au implicat în pregătirea acestei manifestări, conducerii Şcolii Gimnaziale din Liebling, care ne-a oferit găzduire.
Lucrările prezentate la simpozion vor fi publicate în volumul al III-lea al Compendiului Fundaţiei. Discuţiile  vor continua la întâlnirea organizată cu prilejul lansării  acestuia.

Liebling, octombrie 2017                                   Prof. Irina GOANŢĂ

Multum in parvo – periplu... colocvial de Maria NIŢU

12/11/2016

În curând va apărea compendiul Fundaţiei, TRADIŢII, ARTE ŞI LITERATURĂ, volumul al II-lea. Aveţi posibilitatea să citiţi Prefaţa, semnată de criticul literar Maria NIŢU

Maria NIŢU
Multum in parvo – periplu... colocvial

Întâlnirile culturale anuale, cu genericul „Colocviile de la Liebling: Convergenţe Culturale”, sub forma unui simpozion naţional (care uneori devine uşor „internaţional”, prin lucrări ale unor autori din diaspora românească) a ajuns, prin perseverenţa iniţiatoarei, prof. Irina Goanţă, la ediţia a VI-a, într-o continuitate exemplară.
Chiar dacă anumite condiţionări administrative şi obstacole în cursa de finanţare a proiectelor culturale la foruri superioare au generat nesiguranţă şi uşoară instabilitate în desfăşurare şi publicare a lucrărilor, perseverenţa şi credinţa în lucrul ce trebuie împlinit şi bine făcut au triumfat.
Pentru contextualizare corectă şi revelatorie, un scurt istoric este bine venit.
Lucrările de la ediţiile I şi a II-a ale Simpozionului, din 2011-2012, au fost editate în volumul „Literatura română la răspântia veacurilor”, Editura Mirton, Timişoara, 2012, cu spijinul Consiliului Judeţean Timiş.
Articolul de deschidere, „După 20 de ani”, pe diverse „teme şi digresiuni”, este semnat de Irina Petraş – preşedinta Filialei USR Cluj, cea care l-a sprijinit pe Ştefan Goanţă, patronul Fundaţiei Culturale din Liebling, nu doar ca pe un membru al Filialei, ci şi pentru că a crezut în steaua sa de prozator şi dramaturg.
Subiectele supuse eseisticii sunt cu bătaie lungă, valabile în timp, iar fiecare activitate a Asociaţiei este câte o versiune de răspuns ori o altă ipostaziere a subiectelor mereu fierbinţi, din articol.
Irina Petraş scrie despre „lectura critică” şi critic - „ultimul bastion al unei profesiuni anacronice-lectura”, pentru că, paradoxal, scriu tot mai mulţi, citesc tot mai puţini…; despre statutul scriitorului în cetatea care nu e obligată automat să-l recunoască şi să-l susţină, pentru că el trebuie „să-şi probeze calitatea şi indispensabilitatea”; despre relativizare şi despre „spiritul vremii”, Zeitgeist, care acum e mai confuz şi amestecat ca oricând, îndesat în paradoxuri: „aplaudăm entuziast era comunicării şi proliferarea mijloacelor prin care ni-l aducem pe celălalt mai aproape, dar suferim de singurătate şi autism la nivel planetar” etc. În această buluceală, în care „sărăcim“ cu toţii; concluzia şi soluţia sunt la vedere încă de la originea omului: „am uitat că suntem înainte de toate muritori şi că aceasta, muritudinea, ar trebui să fie unitatea de măsură a faptelor noastre, a împlinirilor, a eşecurilor”.
Comunicările de la ediţiile a III-a şi a IV-a, 2013-2014, au fost cuprinse în volumul „Colocviile de la Liebling: Convergenţe Culturale”, Editura Eubeea, Timişoara, 2014. Deoarece anul 2013 a fost an aniversar, 80 de ani de la naşterea patronului spiritual al Fundaţiei, bineînţeles că o secţiune a fost „Ştefan Goanţă - 80”. A doua parte, consistentă, „Convergenţe culturale” accentuează această misiune a Fundaţiei, de „Ateneu Cultural”, un ateneu al artelor în simbioză, la nivel înalt valoric.
Începând din 2015, s-a gândit consemnarea editorială a întregii activităţi a Fundaţiei, într-un volum amplu, ca un compendiu de activităţi culturale, cu apariţie anuală.
Astfel că ediţia a V-a a Simpozionului a fost cuprinsă la loc de cinste, ca activitatea cea mai importantă, într-un prim volum: „Tradiţii, arte şi literatură”, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2015, cu un generic ce fixează activităţile sub semnul transdisciplinarităţii şi în acelaşi timp emblemă pentru personalitatea polivalentă a lui Ştefan Goanţă, cu preocupările sale predominante de descoperire , tezaurizare şi valorificare a culturii populare.
Ediţia a fost organizată pe două secţiuni: „A. Cultură, arte şi literatură”, şi „B. Istorie şi contemporaneitate în Liebling”.
Volumul II, „Tradiţii, arte şi literatură”, 2016, cuprinde în continuare, lucrările ediţiei a VI-a Simpozionului. Pentru lărgire a evantaiului tematic, Simpozionul, de data aceasta, iniţial cu trei secţiuni: A. Literatură, arte şi tradiţii, B. Etnografie şi folclor şi, bineînţeles, continuată secţiunea casei: C. Istorie şi contemporaneitate în Liebling, pe parcurs, ca un boule de neige, a generat o altă secţiune necesară, D. Cooperare culturală – mediul asociativ.
Dintre participanţi, sunt unele nume prezente de la prima ediţie, dovadă că şi în literatură mai este prietenie şi fidelitate: Ştefan Dimitriu (care l-a cunoscut din studenţie pe Ştefan Goanţă), Cristina Sava, Irina Ciama, Mihai Posada.
Chiar dacă nu s-a mai menţionat o secţiune specială despre viaţa şi opera lui Ştefan Goanţă, această tematică rămâne intrinsecă, subînţeleasă la orice Simpozion, pentru că Ştefan Goanţă, ca autor polivalent, cu preocupări complexe, rămâne patron spiritual în multiple planuri culturale.
Ion Andreiţă, scriitor şi ziarist din Bucureşti, vechi filolog, din promoţia „George Călinescu”, 1963, în lucrarea „Dicţionarul” lui Ştefan Goanţă, se referă la trilogia „Popescu E. Napoleon”, reeditată la eLiteratura, 2015, de peste o mie de pagini, pe care o apreciază ca un op de răsuflu epopeic, „roman-epopee homerizat”. O odisee a devenirii eroului şi în acelaşi timp doldora de idei, fapte, sentimente, de „cugetări şi axiome, proverbe, table de învăţătură şi înţelepciune”, ca o „galaxie efervescentă”. Fiind şi el „sudist”, născut în judeţul Olt, şi în cunoştinţă de cauză privind limbajul popular, din aceste multiple planuri, Ion Andreiţă alege, impresionat, pe cel lingvistic. Ştefan Goanţă realizează, în subsidiar, un fel de compendiu de cuvinte neaoşe – pe care le-a luat de acasă şi le-a pus în traista sufletului său, purtându-le pe cărările de bejenie. Valenţele acestui „dicţionar” sui generis sunt multiple: a) suculenţa lor autentică dă savoare şi plasticitate naraţiunii; b)acestea l-au salvat de la înfrângere, i-au fost toiag în drumurile de peregrin, ca toiagul lui Moise; c) sunt cuvinte „îmbătrânite sau pe moarte”, culese de la „muica” şi alţi bătrâni, salvate de la pieire, ca pe o comoară în sipetul meritat; d) sunt o împlinire a crezului artistic, despre valoarea şi perenitatea scrisului, exprimate prin personajul principal: „când scrii e ca şi când ţi-ai da cuvântul de onoare”, spune eroul: „Acest caiet trebuie să rămână carte de învăţătură pentru mii de ani şi pentru milioane şi milioane de oameni”. Dincolo de hiperbolă, mesajul-profesiune de credinţă este limpede: Dacă nu ai conştiinţa perenităţii operei tale, degeaba te mai apuci de scris.
Prezent la lansarea din Bucureşti, despre aceeaşi trilogie scrie şi Nicolae Dan Fruntelată, poet, prozator, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Ziariştilor, publicist, din generaţia ’70, absolvent al Filologiei din Bucureşti, cu peste 15 volume de versuri şi cam tot atâtea de proză şi publicistică.
În lucrarea sa, „Scrisoare despre copiii de învăţători”, ai crede că vei citi pagini confesive, autorul fiind fiu de învăţători din Mehedinţi. Porneşte de la această premisă, într-adevăr, dar doar ca să se identifice ca autor şi personaj cu Ştefan Goanţă, fiu de învăţători din Oltenia, care pare să-şi transcrie copilăria şi adolescenţa, transfigurate artistic, în trilogia „Popescu E. Napoleon”. Este o prezentare afectivă, dar asta nu-l împiedică să fie deopotrivă pertinent critic. „Ştefan Goanţă îşi pune viaţa pe tava literaturii, salvându-se de realitatea dură în poveste, având o memorie minuţioasă, crudă cu sine, dând o formidabilă replică oltenească marelui Creangă”. Scrie „un jurnal al obsesiilor, al revoltei mocnite”, scos „din placenta caldă a copilăriei”. Remarcă deopotrivă talentul de portretist şi pe acela de a crea scene puternice, memorabile, într-un roman aluvionar, în care „povesteşte torenţial,” într-o răsuflare, pentru a spune parcă totul. Concluzia este o valorizare , de consemnat ca o importantă referinţă critică: „Dacă scria în spaniolă, Goanţă era comiliton al lui Márquez şi Sabato, lumile lor viermuiau împreună în poveşti, în eresuri, în reportaje crude, în iubiri definitiv pierdute”.
Irina Ciama, printre tinerii participanţi, absolventă de Filologie la Universitatea de Vest din Timişoara, este prezentă cu două lucrări, ambele despre opera lui Ştefan Goanţă. În prima lucrare, se referă la volumul de publicistică Încrustaţii, Editura Eubeea, Timişoara, 2014; subliniind faptul că acesta cuprinde tablete, à la Arghezi, concentrând ideile de bază ale operei lui Şt Goanţă, „definiţii ale tradiţiilor, spiritualităţii şi identităţii româneşti”, „nişte bijuterii artistice”şi, mai ales, creaţii morale, cu funcţia de a retrezi jaloanele morale pentru o societate aflată în antiteză, confuză în haosul tranziţiei. „De la orizontul local sălăjean”, este o extrapolare „la orizontul naţional, până la orizontul european sau universal” prin „percutanţa paremiologică” a frazei: „Să intrăm în Europa, dar să nu ne înecăm în ea” (Spectacolul străzii), spune Ştefan Goanţă.
„Încrustaţii” de Ştefan Goanţă poate fi interpretată şi ca o carte de înţelepciune populară, de teologie creştină şi condensată exegeză morală în viziune patriotică, decide autoarea.
În a doua lucrare, analizează un roman, Patul de zăpadă. Valenţe interpretative. Constatând complexitatea volumului, îl numeşte deopotrivă roman-parabolă, roman etnografic şi roman existenţialist, încadrabil de asemenea în „realism mitic ”- pentru că existenţa este „esenţa trăirii autentice în orizontul sacralităţii sau al miticului”. Autoarea face observaţii fine, punând romanul şi povestea de dragoste dintre Munte şi Zare sub semnul căutării: „pe cale intelectuală, pe cale morală şi pe cale estetică”. O observaţie inedită, insolitul este al apropierii de Mioriţa (balada fiind o preocupare mai veche, de altfel, a lui Şt Goanţă). Este o interpretare liberă: nu măicuţa bătrână, ci chiar tânărul este agentul căutării, în final, întrebând de Zarea, pierdută în toiul măcelului. „El, păstorul, nu moare, dar balada îl transfigurează spiritual.”
Tot despre romanul „Patul de zăpadă” scrie şi Maria Niţu - poetă, prozatoare şi eseistă, absolventă de Filologie, Universitatea Bucureşti, membră USR, Filiala Timişoara. Comunicarea este un studiu critic amplu, Cunoaşterea prin frumuseţe şi iubire, ce decelează mai multe straturi de palimpsest, precum şi legăturile subterane dintre diversele romane ale scriitorului. În fraze cu vioiciune literară, reliefează latura poetico-metaforică a romanului, măiestria de prozator în construcţia personajelor şi dozarea epicului, precum şi densitatea ideatic-eseistică.
Distopiei din „Altarul de nisip” - dezumanizarea până la robotizare a omului, în perioada de ciumă stalinistă, i se opune în „Patul de zăpadă” – roman al rezistenţei până la sacrificul suprem în faţa colectivizării forţate comuniste, din aceeaşi perioadă a ciumei roşii, o utopie a satului sublimat în mit. În această direcţie, volumul este complementar cu Cartea Frumoasei sau Marele Nespus, în recuperarea şi valorificarea unei mitologii a satului românesc.
Patul de zăpadă se constituie într-un roman proteic, neîncadrabil într-un anumit tip: este un roman eseistic, reflexiv sub semnul verbului de început: „Meditam”; debutează în sugestia unui roman de dragoste, prin cuplul Zarea/Munte. Cum Zarea îl duce în satul ei natal, de pe culmile munţilor, se glisează spre un roman social de inspiraţie rurală, în special unul pastoral, document etnografic din viaţa ciobanilor. Locul, timpul şi personajele sunt prezentate însă într-o proiecţie mitică, trecând prin faza intermediară a basmului, ca alegorii ale unor vremuri ancestrale, devenind simboluri arhetipale, în pagini de roman mitic, o utopie a vremurilor din timpul fericit al patriarhilor. Pătrunderea în mit este în proximitatea romanului iniţiatic şi implicit a unui bildungsroman, al formării şi devenirii prin cunoaşterea absolută. Se precipită într-un roman politic (al obsedantului deceniu) tensionat şi tragic, ca să revină în final la un roman alegoric al iubirii absolute ca principiu universal, încrustat în istorie şi mit, cu final deschis, sub zodia renaşterii, ca a pasării Phoenix din propria cenuşă, în orizont mitic.
Cristina Sava, doctor în filologie, autor de cărţi pentru copii şi ghiduri educaţionale, deşi preocupată mai mult de literatura religioasă, din opera lui Ştefan Goanţă se opreşte asupra epigramelor, într-un joc de cuvinte chiar din titlu, „9 grame de ... Epigrame” (Ştefan Goanţă, Epigrame, ediţie îngrijită de Irina Goanţă, prefaţă de Constantin Cubleşan, Editura Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012).
În preambul, se citează inspirat un foarte sugestiv portret al scriitorului, schiţat de Mariana Vlaicu, care ar putea fi folosit ca emblemă a patronului spiritual al Simpozionului, esenţial, deopotrivă afectiv şi obiectiv, aşa cum a fost păstrat în memoria colectivă a Sălajului. „Sincer, vibrant şi autentic, creativ şi inteligent, cu puterea de a ieşi din clipa efemeră, din banalul cotidian, Ştefan Goanţă era un bărbat sobru şi interiorizat care respira istorie, cultură, viaţă.”
Şi epigrama era o formă mascată de rezistenţă şi luare de atitudine faţă de un regim bolnav, în convingerea scriitorului că „societatea românească nu are nevoie de scriitori neutri, ci de spirite critice, a căror operă să ne arate aşa cum suntem, iar nu aşa cum ne-ar plăcea să fim”.
Subliniază virtuozitatea autorului în mânuirea cuvântului concentrat, incisiv, jovial ironic, cu persiflare amară deopotrivă, îmbinând cu talent de prozator şi dramaturg, comicul şi tragicul, într-un dincolo al numirii, prin care, la fel ca în romane, reconstituie o epocă şi mentalitatea ei, provoacă omul dincolo de locul comun, să tindă spre ceva înalt, spre autodepăşire, o terapie satirică întru fortifiere şi detoxifiere.
Ştefan Dimitriu (şi el născut într-o familie de învăţători), absolvent de Filologie, Bucureşti, membru USR, prozator premiat, deopotrivă şi observator critic, în lucrarea Condamnare cu executare, scrie despre romanul „Bâlciul de argint”, Editura RAO, 2015, semnat de Ştefan Mitroi - un autor din generaţia optzecistă, polivalent, cu volume de publicistică, poezie, literatură pentru copii, teatru, proză scurtă. Volumul este „un tulburător roman de dragoste pentru lumea satului românesc, condamnat în anii de după revoluţie la moarte şi executat nu atât de mersul firesc al vremurilor, cât mai ales de ticăloşia şi laşitatea unor mai-mari ai ţării”.
Titlul e „nod şi semn” al conţinutului: satul este privit în toate aspectele de bine şi rău, aşa cum e umanitatea - ca un bâlci al vieţii, prezentat la 25 de ani (cifră când se serbează „nunta de argint”) după revoluţie. Cum la fiecare înmormântare (satul fiind destinat extincţiei!), se întâmplă o noapte de priveghi, când veghea degenerează în bâlci, va fi „un bâlci de argint” cu multiple iradieri semantice, un fel de cimitir vesel, de-a râsu’ plânsu. Înmormântarea era „ziua fudulelii de pe urmă”, cu hărmălaie de bâlci.
Simbolică este ruptura dintre doi fraţi, „fii ai satului” reprezentativă pentru perioada postdecembristă: unul revoluţionar, fost disident, trimis de comilitonii săi ultra-democraţi la puşcărie, celălalt, un fost securist, devenit prosper om de afaceri. Un roman cu scene antologice, cum este şi aceea de la „spartul colectivei” când au dus la fier vechi chiar şi clopotul din biserică: „Şi aşa, fără clopot, fără sfinţi şi fără Dumnezeu, din toate mormintele la un loc, răsărise moartea acelei lumi”.
Dana Nora Dinu, absolventă de Filologie la Cluj, reîntoarsă la Timişoara, (oraşul natal), la Biblioteca Centrală Universitară, Catalogare, este preocupată nu doar de biblioteconomie ci, în ultimul timp, şi de eseistică în domeniul literaturii şi culturii populare. În lucrarea cu un simpatic şi incitant titlu Baba gârbovă, calul grebănos şi sfada păsărilor roz (care te-ar trimite la studii de sociologie ori la filmele lui Hitchcock) face de fapt „o schiţă pentru o abordare psiho-cognitivă a basmului «Harap Alb» de Ion Creangă”.
Este un eseu dens în trimiteri transdisciplinare: psihanaliză, psihoterapie, şamanism, mitologie, cu interferenţe culturale - de la pasărea mitologică Simurgh, la Esop, Berkeley, cu o bibliografie de calibru - trimiteri la A. Oişteanu, P. Santagostino, M. Eliade, J. Cottraux, în această odisee iniţiatică a eroului, de cunoaştere şi autocunoaştere, un Hamlet sui generis (Valeriu Cristea).
Imaginea declanşatoare şi care încheie simetric eseul, într-o inducţie imagistică din combinarea comunicării verbale şi nonverbale, este un flash dintr-un film La Grande bellezza (Marea frumuseţe) al lui Paolo Sorrentino, premiat cu Oscar, în care un personaj (ce trimite la Maica Tereza) îi vorbeşte sibilinic protagonistului principal, pe o terasă, din mijlocul unui stol de flamingo rozalii, cu un mesaj fundamental: păienjenişul de emoţii care ne bântuie au un rol hotărâtor în modul în care percepem realitatea. „Toate îngropate la adăpostul stânjenelii de a exista pe lume. Dincolo de asta e cealaltă lume.”
Daniel Luca, absolvent de Drept, dar cu doctorat în filologie („Tema periferiei în romanul interbelic românesc”), poet, prozator, din generaţia douămiiştilor, deopotrivă cronicar literar, scrie despre „Personaj, spaţialitate şi temporalitate în poezia lui Valeriu Drumeş” (un poet optzecist, plecat cu luntrea lui Caron în 2013), pornind de la ideea că personajul nu poate exista decât în corelaţie cu spaţiul şi timpul. Analizează problematica propusă în fiecare din cele şase volume ale poetului (ultimele două apărute postum).
La debut, personajele sunt fie livreşti – Don Quijote ori Giordano Bruno, fie eul poetic, ori părinţii, iubita, oricum, doar un instrument poetic de exprimare a ideilor artistice. Pe parcurs, apar unele personaje pitoreşti, precum Don Pepi şi „mirabolanta” Matahara, deopotrivă reale şi fantastice, ale interferenţei lumilor. Personajele sunt investite cu o consistenţă simbolică: e chiar o identificare cu Omar Khayam, ori cu Diogene, alter-ego special, un personaj călător în timp.
Spaţiul este cel citadin, chiar „oraşul-hidră”, apoi „tematizat”, cu o semnificaţie anume, cum e „terasa cu umbrele” – locul sacralizat de întâlnirea poeţilor, un spaţiu mediator. Apoi se trece la spaţiul interior – o aflare a singurătăţii. Timpul, în momentele sale de noapte, dimineaţă, zi, este fie expresie a „carpe diem”, fie a nesiguranţei ori a speranţei, după contextualizarea spaţială.
Mihai Posada – poet, eseist, jurnalist, din promoţia optzecistă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, autor de „dialoguri culturale” şi cronici de întâmpinare care ar putea alcătui în sine o parte din întreg, parte de istorie literară, cu lucrarea Între Arhivă şi Bibliotecă, despre realul miraculos înscrie o altă pagină de istorie şi critică literară.
Aceasta, dincolo de o cronică, este un adevărat studiu privind un volum semnat de Rodica Grigore, Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut: Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias, Juan Rulfo, Gabriel García Márquez, Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2015, volum distins cu premiul Colocviului Naţional al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România, ediţia 2016. Lucrarea e dedicată fenomenului literar cunoscut ca realism magic, un concept în fapt oximoronic în modul de raportare la om şi univers. Elementul comun scriitorilor trataţi, conchide Rodica Grigore, ar fi: „capacitatea de a trata supranaturalul ca şi cum ar fi nu doar perfect acceptabil, în orice situaţie, ci şi uşor de înţeles de către personajele implicate şi, desigur, de către cititorul dispus să considere orice element supranatural ca parte integrantă a existenţei cotidiene“. O convenţie, aşadar, între autori, personaje, cititori. O percepţie a realităţii, în linia gândirii lui Eliade ori Blaga, sacrul în profan, o lume întru mister şi relevare. Dincolo de paradigma realismului magic ca „fenomen internaţional“, este dezbătută versiunea „teritorializării imaginarului realist magic“ tratată de Erik Camaid-Freixas, în ideea că textele canonice ale realismului magic au la bază elementele culturii mitologice, tradiţionale latino-americane, ca matcă. Se face o istorie a conceptului realismului magic , începând cu Novalis, referitor la filosofie. Spaţiul cultural latino-american se va impune abia în jurul anului 1948, când Arturo Uslar Pietri şi Alejo Carpentier readuc în actualitate termenul „realul miraculos” – „înţeles în primul rând ca atitudine specifică în faţa realităţii“, întrucât „romanele realist magice descriu o realitate miraculoasă”.
În acest context, interesant şi necesar pentru înţelegerea spaţiului nostru, este distincţia făcută de Carpentier între miraculosul specific lumii latino-americane, văzut ca o „revelaţie privilegiată a realităţii“, şi suprarealismul european, deghizat în magie, dar rămas exterior realităţii reprezentate plastic. Carpentier alătură două perspective diferite, cea [hispano-]americană şi cea europeană, asupra aceloraşi realităţi, iar această atitudine devine, în opinia sa, esenţială pentru sentimentul specific pe care orice manifestare a realului miraculos îl trezeşte în sufletul cititorului. De aceea e o dificultate de înţelegere între Lumea Nouă şi Lumea Veche: nouă ne apare imaginaţie ceea ce pentru acel spaţiu reprezintă o realitate.
C. Stănescu – critic literar, cunoscut prin cronicile literare din „Scânteia tineretului”, apoi după ’89, cele de la „Adevărul literar şi artistic“, care a publicat recent, Jurnal indirect 2/2006-2014, Editura Academiei Române, 2015, în lucrarea Femeile lui Rebreanu, face adnotări critice la comentariile provocate de apariţia scrisorilor dintre Liviu şi Fanny Rebreanu („Intime”, ediţie de Niculae Gheran, Editura Academiei Române, 2012).
Soţia scriitorului, Fanny, apare ca o actriţă mediocră, care nu-l înţelege şi-l stoarce de bani, pentru ea şi fiica lor Puia, în călătoriile mondene prin străinătăţuri. E văzută ca o „scorpie”, printr-o deformare misogină, portret ce ar trebui reconsiderat.
În Cuvântul înainte, Niculae Gheran, editorul şi exegetul lui Rebreanu, arată calea corectă de înţelegere a raporturilor între cei doi. Fanny, femeie autoritară, e drept, „muiere cicălitoare şi cheltuitoare”, l-a sprijinit totdeauna moral, l-a încurajat, l-a ferit de hamalâcurile cotidiene, convinsă că merită toate onorurile publice şi sociale. În acelaşi timp însă, l-a ţinut departe de familia sa, de rudele bistriţene.
Triunghiul supraveghetor compus din teribila Lodovica Rebreanu, mama, cu o iubire năprasnică şi posesivă (pentru Liviu, primul născut), „abuziva” şi cicălitoarea Fanny, precum şi incerta însă tocmai de aceea mereu adorata Puia reprezintă „femeile lui Rebreanu”.
Trecerea la a doua secţiune a simpozionului, Tradiţii, etnografie şi folclor se pare că se face într-o glisare uşoară, tot prin Ştefan Goanţă şi preocuparea sa permanentă pentru etnografie şi folclor, tradiţiile fiind inima şi plămânii poporului şi deopotrivă ai operei sale.
Paraschiva Abutnăriţei, din Vatra Dornei, multiplu premiată, membră a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, prezentă în publicistică cu versuri şi cronici, ea însăşi redactor la revista „Moldova literară”, a fost preocupată de folclorul din zona Moldovei de Nord, din Basarabia şi Bucovina, în latura teoretică, dar şi mai mult în consemnarea şi culegerea practică a textelor de folclor autentic.
În lucrarea Tradiţii strămoşeşti de pe Valea Dornelor, din Ţara de Sus a Moldovei (zonă care ştim că a păstrat cel mai mult ritualuri şi obiceiuri din strămoşi, legate de toate momentele cruciale ale vieţii, frumuseţea şi bogăţia costumului popular etc.), s-a oprit aupra Nunţii: Nunta de la Poiana Stampei. Observaţiile şi adnotările pun în evidenţă schimbările de comportament, atitudine şi ataşament cultural faţă de datină.
Cu acribie de etnolog şi meticulozitate, sunt inventariate şi adnotate toate momentele din desfăşurarea nunţii, procesul ceremonial cu ritualurile şi oraţiile de rigoare, întru respectarea paşilor rituali, începând de la momentul cunoaşterii dintre actanţi. „Tinerii erau educaţi în sprijinul unor norme morale sănătoase, părinţii având grijă să «nu se facă de ruşine», mamele însoţeau fetele la petreceri.” Se aducea la cunoştinţă părinţilor, aceştia anunţau în sat, urma mersul în peţit, stabilirea zestrei, data luatului miresei şi a nunţii – preotul anunţa în biserici trei duminici la rând datele şi informaţiile legate de evenimente. Perioada când mireasa coase cămaşa mirelui, luatul miresei cu vătăjei şi druşce etc. – fiecare e cu oraţia sa. Dacă odată era împodobirea casei mirelui cu covoare, carpete, prosoape cusute cu flori, acum, mai des, e împodobirea Căminului Cultural, mai ieri cu hârtie creponată; cinstitul era cu rachie autentică, acum e cu şampanie etc. Urmează cântecul „Busuiocul”, legatul socrilor şi al nănaşilor, jocul Balţului, jocul cămăşii mirelui, momentul de iertăciune, în care mirii îşi cer iertare de la părinţi, după care mirii sărută mâna părinţilor, înainte de a pleca la biserică. Se formează alaiul spre biserică cu cai, căruţe, druşce ales împodobite, se încing hore în drum, se chiuie şi se rostesc strigături vesele. La ieşirea de la cununie, se încinge o horă înaintea bisericii, mirii cinstesc nănaşii cu câte o ploscă până la locul petrecerii. Acolo, la intrare, soacrele întâmpină alaiul cu un colac mare, împletit, cu sare, zahăr şi grâu, fiecare ingredient cu simbolistica sa. După masa copioasă, cu joc până spre dimineaţă, urmează „paharul dulce”, strigatul darului, apoi la final, se ia şi floarea mirelui şi se pune unui tânăr, viitor mire, când vătăjelul rosteşte o oraţie pentru „schimbarea florilor”.
Irina Goanţă, amfitrioana Colocviilor, absolventă de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, stabilită la Liebling, dar originară din judeţul Sălaj, cu lucrarea de licenţă pe subiect folcloric, Consideraţii stilistice asupra poeziei populare din Gâlgăul Almaşului, judeţul Sălaj, e normal să prezinte ca o familiarizată cu domeniul culturii populare, o comunicare tematică, Cercetările folclorice - act de cultură , argumentând şi justificând greutatea şi necesitatea acestor demersuri. Lucrarea prezintă preocupările de folclor ale lui Ştefan Goanţă, ca o continuare a muncii înaintaşilor şi complementarism la contemporani.
Pornind de la premisa că folclorul literar este un capitol important al istoriei literaturii române, arată fazele de salvgardare şi valorificare, prin preocupările unor intelectuali ai satelor şi ai oraşelor, de culegere, arhivare şi conservare a acestui tezaur. După un periplu de istorie literară, se opreşte asupra activităţii din Sălaj, sub egida Casei Creaţiei Populare din Sălaj, unde profesorii Ştefan Goanţă şi Ion Piţoiu alcătuiau colecţiile De dor şi de omenie şi Du-te, dor, şi vino, dor, publicate în 1971 şi 1972. Se precizează că activitatea a fost realizată ştiinţific, cu metodă, cu glosare, cu respectarea formei dialectale, cu variante, respectând principiul estetic în selectarea materialului folcloric etc., studiul sistematic al folclorului fiind deprins la Bucureşti, cu profesorul universitar Mihai Pop. Ideea de bază era că „Dorul şi omenia sunt noţiunile care întruchipează coordonatele majore ale spiritualităţii poporului român”.
Ştefan Goanţă a continuat cu lucrarea Memoria Sălajului, o culegere de teatrul popular, pe scenarii proprii, de autor, în manieră folclorică, inspirate de legendele culese de autor din satele sălăjene, pe ideea valorificării scenice a folclorului românesc, în spiritul autentic, îmbinând coregrafie, text, muzică instrumentală. În spectacolele lui Ştefan Goanţă, maestru al scenelor de masă, desfăşurarea este grandioasă, cu inducţie mitică, totodată cu implicaţii de meditaţii morale, iluminând frumuseţea interioară nu doar cea exterioară, spectaculară. Perioada 1968-1971 a fost benefică pentru activitatea de folclorist a scriitorului. Regizează şi spectacolul Craiul sămânătorilor, cu care participă la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de folclor balcanic desfăşurat la Ohrid, în Macedonia. Munca sa , se confesează el, este obsesiv motivată prin „obligaţia noastră morală de a cunoaşte marea lumină a prezentului, dovedind, şi de data aceasta, că suntem şi prin ceea ce am fost, tot aşa precum vom fi şi prin ceea ce suntem”.
Victor Ravini (Victor Radu Niţu), este prezenţa (on line!) care întinde elasticul simpozionului spre „internaţional”, fiind un român stabilit în Suedia. În primă parte, biografia sa e familiară, tangentă cu altele cunoscute, un „déjà vu”, născut tot în zona de sud, la Caracal, absolvent al Filologiei din Timişoara, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu semnătura Radu Niţu. Apoi însă o cârmeşte pe panta aventurii, la început periculoase, apoi benefice, din 1985, în Suedia, unde a luat-o de la cap cu studii şi activitatea de scriitor.
Puntea cu România este în special prin cartea Mioriţa, scrisă în suedeză şi tradusă în română, din care a prezentat un extras, Mioriţa – izvorul fermecat al nemuririi neamului nostru. Autorul analizează din perspectiva ştiinţei religiilor câteva elemente şi credinţe precreştine în diferite variante ale Mioriţei, rituri şi reprezentări în legătură cu moartea şi nunta ciobanului, intrigat că unele au fost înţelese greşit, ori contorsionate rău voitor, tendenţios. Ca introducere, concentrează elementele problematizante în zece întrebări. Dacă unele par superflue, improprii, ori altele dezbătute deja îndelung, altele mai pot incita la dezbateri, de exemplu: Uciderea ciobanului este motivată, are temei juridic sau religios? Ce înseamnă provenienţa ciobanilor din diferite regiuni, frăţia lor şi ce e cu fratele străin? Caută apoi răspunsuri în necesitatea explicaţiei-din perspectiva filologiei şi a altor ramuri ale ştiinţei religiilor- unor cuvinte şi expresii nefireşti, metafore şi alegorii care ar părea ciudate pentru azi. Apoi, insolită (ca din partea unui bărbat!), este perspectiva genului, care ar fi rolul mamei ciobanului? Acest segment a fost socotit ca un adaos târziu şi nesemnificativ, minimalizat, dar pe care îl consideră esenţial pentru a înţelege deosebirea dintre concepţia despre lume a bărbaţilor şi a femeilor, cât şi urmările omorului asupra raportului de forţe sociale.
Oricum, demersul său are o temeinică motivaţie patriotică, îndreptăţită, ca indignare faţă de unele interpretări deturnate şi denaturate primitiv, grobian, prin care s-a confecţionat un portret jignitor al caracterului românilor (indignare şi resort intim şi al cărţii „Mioriţa. Domnul de rouă”, 2010, semnată de Ştefan şi Irina Goanţă). Prin analiza sa, consideră că Mioriţa, care a uimit Occidentul, se poate plasa printre textele semnificative de istoria religiilor, iar ciobanul printre celebrităţi ale culturii universale.
La urma urmelor, nu este decât o singură întrebare: Ce facem cu Mioriţa şi cui o lăsăm? – întrebare incomodă pentru cei ce denigrează Mioriţa sau tezaurul cultural moştenit şi însăşi identitatea noastră, căci „Mioriţa ne-a fost şi este o binecuvântare cerească, de unde ne vine unitatea limbii şi identitatea noastră naţională”.
Secţiunea C. Istorie şi contemporaneitate în Liebling, ca fundal perpetuu al Simpozionului, este firesc deschisă de Nicoleta Mărghitaş, directoarea Şcolii Generale din Liebling, adevărat lider al mişcării culturale din localitate (deşi este profesoară de matematică!). În lucrarea Satul rămâne în istorie prin oameni, îşi exprimă speranţa că Lieblingul (e drept, prăbuşit industrial!) poate renaşte cultural, prin oameni, prin fiii satului, chiar şi cei plecaţi fizic, dar legaţi cu gândul şi sufletul prin activitatea lor, acea diasporă ca o comoară, „cloşca cu puii de aur” – tezaurul Lieblingului.
Argumentul este întâlnirea cu o personalitate deosebită, Adam Kalbfuss, muzician, important dirijor contemporan şi profesor universitar la Műnchen, unde a emigrat în 1979, dar care a copilărit în Liebling.
Într-o limbă română curată, cu un uşor accent nemţesc, se declară om norocos că i-a întâlnit pe L. Bernstein şi pe S. Celibidache, doi oameni fenomenali. Cât priveşte Lieblingul, este optimist, încrezător că timpul va lucra şi pentru noi, iar copiii şi tinerii îşi vor făuri idealuri pe care să le împlinească prin învăţătură şi prin muncă permanentă şi profundă, nu superficialitate, convins că salvarea acestor locuri va veni din domeniul culturii.
Dacă o şansă e prin fiii satului, reveniţi, o altă şansă este prin cei nou veniţi, atraşi ca fluturele la lampă de vraja Lieblingului, cum ar fi Ştefan Goanţă, demonstrează soţia sa, Irina Goanţă, în consemnarea Un scriitor la Liebling.
Chiar dacă Ştefan Goanţă, născut în Dobrogea, copilărind în Oltenia, purtat apoi de destin în multe locuri din ţară, Bucureşti, Cluj, Sălaj, ar părea un cetăţean al României largi, un Socrate cetăţean universal, „acasă" rămâne şi pentru el locul unde e pusă la mormânt crucea destinului. Locul ultimilor ani din viaţă putea fi, e drept, oricare din ţară, dar se pare că soarta a ales acest loc, cu eufonie a numelui de lied, şi de iubire, în Liebling.
Autoarea descrie etapele anilor de la Liebling: din 2003 -2010, n-au fost mulţi, şapte ani, care ar fi putut fi mai mulţi, ca anii unui Făt Frumos din poveste! Ori ca cele şapte zile ale creaţiei. Ultima carte, „Mioriţa. Domnul de Rouă”, în colaborare, a apărut la sfârşitul anului 2010. N-a reuşit să o vadă tipărită. Îi scria lui Mircea Martin: „Sunt de cinci ani la Liebling, într-un decor de sat contaminat însă de civilizaţie, necesar şi scârnav de orăşenisme, dar calc pe iarbă şi respir flori şi copaci când mi-e dor de pământ şi de cer.” Este cel mai de suflet elogiu locului. Cu un climat cald, a devenit universul propriu, „oarecum rupt de lumea din jur”, tărâmul germinativ care a născut marile romane, puternice, de neegalat ca forţă epică şi ideatică.Aici a fost oaza sa de Paradis, ca Iasnaia Poliana a lui Tolstoi (la 12 kilometri de orașul Tula în Rusia).
Cristian Floca, cel mai tânăr dintre participanţi, cu Masterat de Arheologie Interdisciplinară la Universitatea de Vest Timişoara, cu preocupări de istorie, arheologie, geografie aplicate aici, în zona natală, a scris volumul aşteptat Liebling. Monografie arheologică, Editura „Excelsior Art”, Timişoara 2013.
Lucrarea O simplă consemnare: Liebling – pagini de istorie – 90 de ani de la stabilirea primilor români în Liebling (1926-2016) este doar o mostră minimă din interesul său pentru cultura şi civilizaţia localităţii, în perspectivă istorică. Lieblingul, arată autorul, este localitatea cu cel mai mare număr de puncte arheologice reperate, cel puţin la nivelul Banatului, cu peste 100 de obiective arheologice conţinând urme materiale ale unor vechi locuiri umane din perioade istorice foarte diferite, începând încă din preistorie. Punctează în Liebling simbioza sa etnică şi confesională , încă din vechime.
Cu un entuziast simţ al responsabilităţii civice, militează pentru un muzeu al locului, pentru solidaritate şi iniţiative comune ale membrilor comunităţii, ale autorităţilor, pentru susţinere.
O altă cariatidă de susţinere ar fi chiar Crucea înălţată memoriei celor 16 familii gârboviţene de români stabilite, în anul 1926, la marginea Lieblingului, simbol al recunoştinţei şi comemorării, văzută ca o punte trecut-prezent-viitor.
Secţiunea finală, D. Cooperare culturală – mediu asociativ, de consemnare a activităţilor practice, de iniţiative şi realizări, a fost generată întru prelungire şi preluare a entuziasmului atât al experimentatului om de cultură Adam Kalbfuss, care spunea că ar fi benefică existenţa unei Fundaţii Culturale care să organizeze diferite activităţi cu participarea unor profesionişti din diferite domenii ale artei şi culturii, din ţară şi din străinătate, cât şi al tânărului Cristian Floca, cu speranţe aparent idealiste, dar implicat de fapt practic în diverse acţiuni ale Asociaţiei Pro Liebling, şi alte acţiuni de promovare, simpozioane, tabere, expoziţii.
În acest context fecund, Viorica Bălteanu, poetă, prozatoare, traducătoare, istoric literar, lingvistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi italienistă pasionată, ca preşedintă a Comitetului Dante Alighieri din Timişoara, fondat de ea însăşi, în 1991, îşi susţine în continuare propunerea iniţierii unui Consorţiu puternic, de cooperare culturală, strict necesar în contextul mondializării.
În comunicarea Un consorţiu cultural cu rezonanţe internaţionale explicitează proiectul: Consorţiul urmează să cuprindă deopotrivă asociaţii, fundaţii, cluburi şi alte forme de organizare de grup, dar şi creatori individuali – să fie o entitate care să poată oferi întreg Banatului o contribuţie complexă de potenţial, la prestigiul urbei Timişoara ca o redutabilă Capitală culturală europeană – 2021. Numele consorţiului propus e: Per aspera... (... Ad astram). (Un nume gândit parcă premonitoriu de Ştefan Goanţă într-o discuţie la pescuit, când soţia rememorează: „La un moment dat, agăţând momeala în cârligul de pescuit, îmi spune: Ştii tu, coniţă, că Hugo avea dreptate? Spune el undeva că «pe poteci strâmte şi abrupte se ajunge la fapte mari». Ce zici?” )
Consorţiul urmează a se constitui pe osatura Comitetului Dante Alighieri- acesta fiind cu rezonanţă şi implicaţii internaţionale, cu manifestări complexe, conferinţe, prezentări de carte, recitaluri muzicale şi de poezie, expoziţii de artă plastică, proiecţii de filme etc., ca unul din cele 500 de comitete autonome de pe cele cinci continente pe care le are Societatea Dante Alighieri, fondată în iulie 1889, la Roma.
În 17, 18, 20 octombrie 2016, la Florenţa, Roma, respectiv, Montesarchio (Benevento), chiar au fost astfel de manifestări, în colaborare cu Fundaţia „Orient latin”, şi editura „Eubeea”, din Timişoara, reprezentate de prof. dr. Nina Ceranu.
Leontina Prodan, cu o bogată activitate în domeniul creaţiei vestimentare şi ca meşter popular, lider al spiritului antreprenorial cultural feminin, cu participări la târguri în domeniul textil: Paris (1997), Duseldorf (1998, 1999, 2001), Leipzig (1999), Milano, Bruxelles (2000), Köln (2001), membru fondator al Asociaţiei Femeilor de Afaceri din România (2000) şi în special ca preşedintă ACTIS, şi-a exprimt adeziunea totală la o astfel de iniţiativă. Adeziunea a fost argumentată şi susţinută prin lucrarea Asociaţia Culturală „Tradiţii, Identitate şi Succes” (ACTIS) – actor principal al promovării patrimoniului cultural românesc”, arătând că e o condiţie sine qua non mediul asociativ –„stâlpul de bază al societăţii civile” în realizarea obiectivelor culturale, în acest timp mondializant.
Activităţile s-au axat pe portul tradiţional, indiferent de etnie, din materialul tradiţional din in şi cânepă, promovat prin şezători şi chiar ateliere.
Impresionante şi cu adevărat cu valoare practică au fost diligenţele pentru obţinerea unui cadru legal, dincolo de birocratism şi neînţelegeri, până la nivel guvernamental.
Amplu descrisă a fost Ziua Cânepii, organizată de ACTIS în August 2016, în satul Gâlgăul Almaşului, judeţul Sălaj, unde, în anul 2014, a fost înfiinţată prima cultură „autorizată” de cânepă în sistem gospodăresc, după apariţia legii 143/2000, care interzice cultivarea de canabis, fără a face diferenţierea între cele două specii „canabis sativa” şi „canabis indica”, arată autoarea. A fost o acţiune cu adevărat de „mediu asociativ”, prin colaborări efective şi eficiente (sperăm!) cu Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou, în consfătuiri ştiinţifice cu reprezentanţi cu greutate, de răspundere, implicaţi real, juridic, reprezentanţi ai instituţiilor specializate (Direcţia Agricolă, APIA, Centrul de Cercetări Ştiinţifice din Şimleu Silvaniei) şi ai unor firme mari: Hofigal (Ştefan Manea), Favisan (Virginia Faur), Casa Bio (Alina Varady), oameni de ştiinţă care au afimat că această plantă, cânepa, poate salva Planeta, ca aliment şi tratament în cele mai grave afecţiuni: boala Parkinson, Alzheimer, senilitate, cancer.
Exemplu de colaborare şi succes este irlandezul Peter Hurley, care, ani la rând, a organizat în Maramureş (la Săpânţa) evenimentul „Drumul lung spre Cimitirul vesel”, mobilizând toate satele prin proiectul „Satele unite ale Maramureşului”.
Insistenţele organizatorilor se pare că au sensibilizat şi autorităţile locale: cu ajutorul Primăriei Bălan, la Gâlgăul Almaşului, se va construi o Casă a Cânepii, proiect experiment, folosind exclusiv cânepa, coordonat de arhitect Ileana Mavrodin, realizatorul proiectului Casa Verde.
Încheierea acestui periplu este cu final deschis, în speranţa unor viitoare întâlniri colocviale tot mai incitante, receptive la orice contribuţie menită să „înavuţească” sub semnul valorilor etice şi estetice.
Lectură plăcută !

<<Previous